Nu mai veni să mă oprești

Din drumul ce mă duce-n “iad”,

Și lasă-mă în letargie

Străin de toate ca să zac.

Hrănindu-mă doar cu iluzii,

Nu știu ce-aș mai putea să cred,

Nu am nevoie de speranțe,

În deșertăciune eu mă pierd,

Nu mai veni să aprinzi lumina,

În sufletu-mi negru de trist,

Mă îndeamnă să renunț la clipa

Când mă trezesc ca să exist,

Și lasă-mă să uit de mine,

Neînțeles și tot mai gol,

Să uit durerea care mă apasă

Să dorm, să dorm, să nu mă scol.