Poeziile mele sunt poate pline de tragism, dar reprezintă trăiri interioare, frânturi din viață, gânduri…

O dată am intălnit un înger cu chip de om. Mi era frig și m a învăluit cu căldură, I-am arătat cioburi din sufletul meu și mi-a oferit un pansament…

Mă cheamă Bogdan, m-am născut în Ploiești pe data de 11 02 1979 într-o familie dezorganizată.

În copilărie am trăit într o atmosferă de tensiune, teroare și frică. Când am împlinit 19 ani m-am însurat.

După 6 ani de căsnicie am ajuns la divorț….

Atunci am simțit un sentiment ciudat:

Sentimentul că am fost abandonat…

Cu timpul am devenit tot mai gol, tot mai singur, tot mai trist.

Mă întrebam: oare îi pasă cuiva de mine??

Aș fi vrut ca cineva, oricine să se aplece către mine.

Sunt mic, m-au mărunțit rănile tăcute…

Cine sunt eu??

Un dor nebun de îmbrățișare…

Un om singur printre alți oameni singuri.

Avid de tot ce n-am avut, caut fericirea.

Aș da o viață pentru câteva clipe…

Sunt ieftin, atât de ieftin încăt mă înduioșez pentru o lacrimă….

Azi sunt un om fără domiciliu.

Azi sunt un om bolnav, depresiv, pacient într un spital.

O furie interioară mă macină, singurătatea mă ucide încet, încet…

Mai am totusi o măngăiere sufletească:

aici, în spital am întălnit o doamnă doctoră sufletistă, care m-a ajutat enorm.

Scriu pentru că poezia este un fel de terapie pentru mine.

În poeziile mele mi-am pus tot sufletul.

Mulțumesc celor care le apreciază!!

Cu drag: un simplu om.