Tăcere furișată, vuiesc gândurile încătușate…

Nu poți opri durerea,

Te zbați chiar tu,

În neputință,

Ai vrea să-ți strigi părerea…

Pe rând, adieri venite din abis,

Se răscolesc îndată,

Și amintiri pierdute în vânt

Te îndeamnă și te ceartă…

Tăcere furișată, mai mor încet în fiecare zi,

Cu gândul cenzurat, a fi sau a nu fi,

Mă mir că mai respir în nopțile pustii,

Mă risipesc în vise, și tu din nou revii

De vom striga, nu-i nimeni,

Căci lumea-i surdă, mută.

Mai bine-ascult de tine, de mine tu ascultă,

Tăcere furișată, nu vezi că mă-înspăimântă,

Și viața dar și moartea, tăcere prefăcută…

Și ne mințim cu vorbe nespuse…și zâmbite,

Acut ne chinuim cu-aceeași întrebare,

De tine cui îi pasă? De mine cine oare?

Tăcere muribundă, înveșmântată-n vorbe…

Mai bine taci de-a pururi, căci totul e in van,

Ne împletim de-a pururi cu gândurile tâmpe,

Te bucuri că mă ai, mă bucur că te am…